Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

BEAT şi FĂRĂ PERMIS, a ”parcat” într-o vitrină

La această performanţă a ajuns un tecucean în vârstă de 41 de ani, care, aflat la volanul unei maşini, a produs un accident în urma căruia s-a ales cu două capete de acuzare. Acesta a intrat zilele trecute cu maşina în vitrina unui magazin, aflat la intersecţia străzilor 13 Septembrie şi George Coşbuc, după ce a pierdut controlul volanului, incident care a adus la faţa locului poliţia.

Agenţii rutieri au stabilit că şoferul care ieşise de pe carosabil avea o alcoolemie de 0,64 la mie în aerul expirat şi că permisul îi lipsea din buzunar, deoarece îi fusese reţinut pentru o abatere anterioară.

Tecuceanul a fost dus la analize şi este cercetat penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. În plus, va trebui să plătească şi pagubele provocate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.