Bălăceală şi îngheţată pentru animalele de la ZOO
Canicula îi afectează atât oamenii, cât şi animalele. Tocmai de aceea, la Grădina Zoologică din Galaţi au fost deja luate măsuri pentru ca animalele să simtă cât mai puţin efectele căldurii. Angajaţii au pregătit fructe şi legume reci, îngheţată şi duşuri cu furtunul, lucruri apreciate de toate vieţuitoarele aflate în captivitate. De departe, cei mai răsfăţaţi au fost urşii, care au avut parte de o bălăceală pe cinste în piscină, dar şi de o porţie zdravănă de îngheţată.
De asemenea, animalele au parte de duşuri reci, la fiecare două ore. “La porcii mistreţi ne străduim ca în cursul unei zile să le asigurăm aceea mocirlă specială pe care ei o adoră şi încercăm să îi hrănim în bazinul cu apă, pentru că este mult mai bine pentru ei. De asemenea, lucrătorii de la ZOO fac tot posibilul ca apa să fie schimbată din două în două ore, iar animalele primesc legume, fructe, salată, hrană bogată în vitamine”, ne-a explicat Mădălin Şerban, directorul Grădinii Zoologice din Galaţi.
Multe dintre animale preferă să stea la umbră şi chiar în adăposturi, acolo unde au aer condiţionat. Conducerea Grădinii va menţine aceste măsuri şi în următoarele zile, şi îi roagă pe vizitatori să nu arunce cu mâncare sau cu pietre în animalele care stau la umbră, toropite de căldură.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.