Sinucidere pe pod, la ieşirea din Galaţi
* Se pare că bărbatul avea datorii foarte mari către bănci *
Un bărbat de 34 de ani din Galaţi şi-a încheiat socotelile cu viaţa luni seara, în jurul orei 19.00, aruncându-se de pe podul de la ieşirea din Galaţi.
Eugen Cioclu s-a zdrobit de o platformă de beton, dar nu a murit pe loc. A fost adus la spital, unde medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l salva. Din păcate, a fost prea târziu pentru el.
„SMURD a intervenit la faţa locului, pe o platforma de beton de sub podul de la ieşirea din oraş şi l-a transportat pe bărbatul în stare critică la Unitatea de Primiri Urgenţe”, a precizat coordonatorul serviciului UPU-SMURD Galaţi, dr. Angel Trifan.
Victima a fost dusă de urgenţă în sala de operaţii. „Bărbatul căzuse de la peste 20 de metri. Prezenta traumatisme cranio-cerebrale, leziuni toracice, fracturi craniene, fracturi la nivelul coloanei vertebrale şi alte leziuni. A murit pe masa de operaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.
„În cauză se fac cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene, scms. Ştefan Gohoreanu.
Se pare că bărbatul avea datorii foarte mari către bănci, pe care, din cauză că afacerile îi mergeau din ce în ce mai prost, nu reuşea să le mai plătească, în ciuda ajutorului pe care i l-a acordat familia. Soţia sa plecase la muncă în Belgia, pentru a-l ajuta. Cei doi aveau şi un fiu de şase ani.
Luni seara, a venit însă momentul în care bărbatul nu a mai putut îndura greutăţile. A părăsit această lume, la spital, lăsând în urmă o familie zdrobită de durere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.