Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Maşină LOVITĂ de tramvai

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei şoferiţe şi avarierea unei maşini, dar şi cu perturbarea traficului în zona complexului Flora a avut loc marți, 4 iulie, din cauze încă nu foarte bine elucidate. Potrivit primelor constatări ale poliţiei, a rezultat că impactul a avut loc între un tramvai care circula pe traseul 39 şi un autoturism Volkswagen Passat, în dreptul intersecţiei străzilor Gheorghe Asachi şi Mihail Sadoveanu. Deocamdată, nu se ştie exact dacă vina aparţine vatmanului de 46 de ani sau şoferiţei de 48 de ani, dar cert este că ciocnirea a fost posibilă din cauză că autoturismul, aflat pe acelaşi sens de mers cu tramvaiul, se afla pe calea de rulare. În urma ciocnirii, şoferiţa a fost rănită, un echipaj SMURD intervenind pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: GSDG

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.