Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pericol pe două roţi

Un tânăr de 22 de ani din Tecuci are şanse mari să ajungă în închisoare, după ce a fost prins pilotând o motocicletă, deşi nu avea voie sub nicio formă să facă acest lucru. Poliţiştii au constatat că bărbatul ieşise în trafic cu o motocicletă care doar aparent era înmatriculată. În realitate, plăcuţele montate erau false, vehiculul neapărând înregistrat în evidenţele Poliţiei. Mai mult, tânărul nu avea nici permis pentru a putea conduce motocicleta, iar în ceea ce priveşte starea sa, aceasta era departe de a fi corespunzătoare. Etilotestul cu care a fost verificat a arătat o alcoolemie de 0,73 la mie, motiv pentru care a ajuns la spital, pentru probe biologice. El este acum cercetat penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.