Un nou târg de antichităţi în Galaţi
Pe 29 şi 30 iulie, Galaţiul va deveni locul de întâlnire al iubitorilor de artă, antichităţi şi, mai ales, al colecţionarilor din întreaga ţară. "Antique Fair" va fi organizat în imediata apropiere a Falezei, pe Aleea Domnească (de la P-uri). Târgul îşi propune să găzduiască, pentru expunere şi vânzare, piese de mobilier, decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte de colecţie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, numismatică, ceasuri şi multe altele. Aşadar, puteţi avea ocazia să găsiţi ceva cu adevărat special, ori care să vă completeze colecţia. Evenimentul este organizat de GalFair, în parteneriat Primăria municipiului Galaţi. Dacă doriţi să participaţi ca expozant puteţi să vă înscrieţi folosind adresa de mail inscrieri@galfair.net.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.