Sute de amenzi şi zeci de permise ridicate în trafic
Este, pe scurt, bilanţul săptămânii trecute în traficul din judeţul Galaţi, unde s-au înregistrat nu mai puţin de 22 de accidente, soldate cu 37 de victime, din care trei decedate. Poliţiştii rutieri au stabilit că principalele cauze care duc la tragedii pe şosele sunt mereu prezente pe străzile din judeţ, cea mai frecventă abatere fiind depăşirea limitei legale de viteză. Peste 200 de şoferi au fost amendaţi pentru acest lucru, la fel ca 119 pietoni inconştienţi, care şi-au pus viaţa în pericol traversând neregulamentar. De 96 de ori, agenţii au dat amenzi şoferilor care nu purtau centurile de siguranţă, în 28 de cazuri pentru neacordare de prioritate şi de zece ori pentru vorbit la telefon. Valoarea totală a celor aproape 800 de amenzi aplicate depăşeşte valoarea de 220.000 de lei. 63 de şoferi au rămas fără permise. În 11 cazuri, cei care au săvârşit abateri grave la volan s-au ales cu dosare penale, şase pentru conducere fără permis şi cinci pentru şofat sub influenţa alcoolului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.