Armata caută din nou voluntari printre civili
O nouă sesiune de recrutare a voluntarilor pentru Armată a început, la Galaţi, luni, 9 octombrie, 14 locuri fiind disponibile pentru bărbaţii şi femeile care vor să îşi ofere serviciile militare, când şi unde situaţia o va impune. Acţiunea de selectare a candidaţilor se va derula pe parcursul a trei săptămâni, 20 octombrie fiind data-limită până la care doritorii se vor putea înscrie pe listă la Centrul Militar Judeţean.
Condiţiile pentru a deveni un potenţial voluntar sunt destul de "relaxate", în sensul că un candidat trebuie să aibă maximum 50 de ani şi să fi absolvit cel puţin învăţământul general obligatoriu. Pot candida atât persoane care au calitatea de rezervişti, în sensul că au satisfăcut stagiul militar, dar şi cele care nu au deloc pregătire militară.
La precedenta sesiune de recrutare, care a avut loc în vara acestui an, nouă gălăţeni, şapte bărbaţi şi două femei, au trecut probele preliminare şi au devenit voluntari. Cei care vor să le urmeze exemplul trebuie să ştie că, în cazul în care vor fi acceptaţi, vor parcurge două săptămâni de instrucţie şi vor încheia contracte cu Ministerul Apărării Naţionale, pentru a putea activa în cadrul unei unităţi subordonate.
Recrutarea civililor în Armată se face la nivel naţional, în baza Legii 270/2015, privind Statutul rezerviştilor voluntari şi are ca scop aducerea în structurile militare a unei categorii de personal care să poată răspunde cerinţelor unităţilor în funcţie de necesităţile operative.
Candidaturile se depun la Centrul Militar Judeţean Galaţi, situat în municipiul Galaţi, str. Domnească, nr. 92, zilnic, de luni până vineri, între 8,00 şi 16.00.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.