Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Incident de navigaţie, în apropiere de insula de nisip. O navă maritimă a eşuat în mijlocul Dunării

O navă maritimă încărcată cu 5.900 tone de porumb, ce pleca din Portul Galaţi, a eşuat în cursul nopţii trecute în mijlocul Dunării, în timp ce încerca să efectueze o manevră de întoarcere. Nava „Sithonia”, sub pavilion St.Vincent Grenadines, are o lungime de 108 metri, o lăţime de 17 metri şi un pescaj de 7 metri, iar incidentul de navigaţie s-a produs pe sectorul Dunării cuprins între trecerea bac şi insula de nisip apărută în apropiere de malul tulcean al fluviului.

„Incidentul s-a produs în jurul orei 22.00, miercuri seara, în timpul efectuării manevrei de rondou. Nava a atins uscatul, a încercat să iasă singură, prin forţa motoarelor proprii, dar nu a reuşit. După ce am fost sesizaţi cu privire la cele întâmplate, în cursul dimineţii s-a intervenit cu un remorcher mai mic, dar pentru că nici acesta nu a reuşit să scoată nava se va intervenii cu remorcherul „Buşteni”, de 2.400 CP, ce aparţine Şantierului Naval Damen”, a declarat, pentru „Viaţa liberă”, Dorian Dumitru, directorul general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi. Acesta a precizat că navigaţia pe Dunăre nu a fost întreruptă, şenalul navigabil fiind în continuare practicabil. La momentul informării noastre era aşteptată sosirea remorcherului „Buşteni”, în vederea finalizării manevrelor de deblocare a navei „Sithonia”, pentru ca aceasta să-şi poată continua drumul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.