Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Iubire cu gâtul tăiat

O femeie de 53 de ani din Panciu a fost adusă de urgenţă la Spitalul Judeţean din Galaţi, în toiul nopţii de marţi spre miercuri. La internare, pacienta avea tăieturi grave la nivelul gâtului. Cel care i le-a produs este, potrivit primelor informaţii, soţul, tot în vârstă de  53 de ani.

Femeia a fost operată şi este acum internată în serviciul de Reanimare al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Detalii ne-a oferit purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Nicolae Bacalbaşa.

„Căsnicia este un lucru minunat! Pentru cei care au experimentat fenomenul, este însă evident că este şi o comedie şi o tragedie, aflate în echilibru instabil”.

„O doamnă în vârstă de 53 de ani din Panciu (zonă viticolă, ce creează şi multe avantaje, dar şi necazuri) a fost adusă de urgenţă direct la Galaţi, cu o plagă tăiată a gâtului. S-a constatat o secţiune incompletă a traheii, tubul prin care circulă aerul spre plămâni. Lucru grav. Din fericire nu s-a astupat traheea şi prin plagă intră aerul, exact ca la o traheostomie. Tot din fericire, pachetul de vase mari de la nivelul gâtului, prin care circulă cantităţi impresionante  de sânge, a scăpat neatins”.

„S-a operat mult şi dificil. Deocamdată pacienta pare salvată. Astfel de leziuni sunt rare şi grave şi e foarte frumos atunci când se rezolvă”, a precizat dr. Bacalbaşa.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.