Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Pompierii gălăţeni vor, dar nu le iese

* Din fericire, la intervenţii sunt de-a dreptul geniali *

La final de concurs dedicat Serviciilor Profesioniste pentru Situaţiile de Urgenţă, echipajul ISU Galaţi s-a clasat - elegant, ca de obicei - pe ultimul loc. Vasluiul şi-a păstrat titlul, fiind urmat de ISU Brăila şi de echipajul din Vrancea.

De ce este Galaţiul atât de fair-play încât nu opune rezistenţă nimănui? Că în lupta cu focul suntem aşi, de altfel.

„Ne luăm revanşa în 2012”

Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi are şi explicaţia, şi promisiunea pregătite: „Galaţiul nu avea – spre deosebire de celelalte echipaje prezente la concurs – o echipă închegată, care să se antreneze constant pentru această competiţie. Vasluiul, de pildă, se antrenează de 6 luni pentru concursul acesta. Începând însă de anul acesta, echipa a fost constituită, iar la anul suntem hotărâţi să fim o ameninţare pentru deţinătorii titlului”.

După câştigarea etapei gălăţene a concursului profesioniştilor focului, specialiştii vasluieni merg la etapa pe ţară. Dar nu vine el 2012, să le scoatem noi „specialismele” din cap?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.