Grav ACCIDENT de circulaţie pe DN 24D
Grav accident de circulaţie, joi după-amiază, 9 noiembrie, pe DN24D, în urma căruia un bărbat şi-a pierdut viaţa. Conform primelor informaţii obţinute de la poliţişti, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed.
"Şoferul unui autoturism, în vârstă de 51 de ani, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu o automacara, condusă de un bărbat de 46 de ani, care circula din sens opus. În urma impactului, şoferul de 51 de ani şi-a pierdut viaţa", ne-a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Bărbatul de 51 de ani venea dinspre Cuca şi se îndrepta spre Galaţi.
Poliţiştii gălăţeni au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Sursa foto: GSG





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.