Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zeci de gălăţeni cu pneumonie, internaţi în spital

Peste 2.800 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute, săptămâna trecută. Categoria de vârstă cea mai afectată este formată de copii cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani, unde au fost înregistrate peste 1.000 din totalul îmbolnăvirilor. 76 de pacienţi au avut nevoie de spitalizare, din cauza formelor mai severe de boală. În ceea ce priveşte pneumoniile, 214 noi cazuri, dintre care 84 spitalizate, au fost diagnosticate în intervalul 20-26 noiembrie. Până în momentul de faţă, în judeţul Galaţi nu a fost înregistrată nicio suspiciune de gripă.
Pentru ca microbii şi virusurile se răspândesc mai des în acest sezon, este nevoie sa te speli mai des pe mâini şi să eviţi pe cât posibil să duci mâna la nas sau la gură. În şcoli şi grădiniţe, virozele se răspândesc extrem de uşor, aşa că, dacă observi că cel mic e răcit, lasă-l să stea acasă până se face bine. Procedează la fel şi dacă vezi că unul dintre colegii lui este bolnav, dar continuă să vină la ore.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.