Maşini din Galaţi, prădate şi vandalizate
Două persoane au intrat în vizorul poliţiei, în urma mai multor sesizări privind acte penale îndreptate asupra autoturismelor parcate pe raza judeţului Galaţi. Un prim individ care a fost acuzat de furt a ajuns pe mâinile poliţiştilor după ce o gălăţeancă de 32 de ani a reclamat la Secţia 5 faptul că din maşina sa, pe care o lăsase cu portierele descuiate în Piaţa Centrală, a dispărut un telefon mobil. În urma cercetărilor, suspectul a fost identificat în persoana unui tânăr de 20 de ani, asupra căruia a fost găsit telefonul.
Cu o speţă mult extinsă au avut de-a face poliţiştii de la Tg. Bujor, puşi în faţa unui noian de reclamaţii privind distrugerea de maşini. Trei localnici s-au plâns că în timpul nopţii le fuseseră tăiate câte două cauciucuri de la roţile maşinilor. La faţa locului, oamenii legii au stabilit că numărul autoturismelor vandalizate în acest mod era de şase. În urma cercetărilor, autorul a fost identificat în persoana unui bărbat de 50 de ani, cercetat acum pentru distrugere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.