Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Eveniment

27242 articole RSS

Prefectura se implică în cazul Oancea

Cazul microbuzului şcolar din comuna Oancea, folosit în alte scopuri decât cel de transport al elevilor, semnalat deja de „Viaţa liberă”, a intrat şi în atenţia Prefecturii Galaţi. Potrivit declaraţii...

Un sens giratoriu nou, la ieşirea spre Brăila

Unul din cele trei sensuri giratorii, programate a se realiza în oraş în acest an a apărut deja: cel de la intersecţia bulevardelor Dunărea şi Galaţi. „Sensul giratoriu este deja funcţional. Am fost d...

Ziua Copilului cu repetiţie

Copiii s-au simţit foarte bine în lumea lor joi seară, în Grădina Publică, la acţiunea dedicată lor de Consiliul Judeţului Galaţi, prin Centrul Europe Direct din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Regiona...

Copiii ne arată cum să protejăm mediul

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului,  Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Galaţi a derulat, miercuri şi joi, două acţiuni de ecologizare care au menirea de a atrage atenţia publicului l...

Înotatul prin Prut - "sportul" naţional al moldovenilor

Poliţiştii de frontieră de la Folteşti au prins vineri, la ora 7,30, la Măstăcani, doi basarabeni care trecuseră înot Prutul - sunt doar al treilea sau al patrulea grup de turişti ad-hoc de săptămâna ...

Poliţişti în civil, la pândă, după copaci

* Pentru a evita cazurile de fraudă electorală, în afară de 50.000 de lucrători în uniformă, la alegeri vor „fila” şi poliţişti în civil * După ce, cu o zi înainte, prefectul judeţului Galaţi, Claudiu...

O săptămână la mare, cu „Viaţa liberă”!

* Doamna Anastasia Roşu şi fiica dumneaei pleacă la mare * Au citit ziarul, au completat taloanele şi au câştigat * Asta trebuie să faceţi şi dumneavoastră, în iulie şi august * Concursul continuă! * ...

Poluare cu motorină pe Dunăre

* La Galaţi, fluviul nu mai este albastru * Dunărea gălăţeană s-a umplut – pe 1.000 de metri pătraţi - cu motorină scursă dintr-o navă rusească * O navă sub pavilion rusesc, oprită pe Dunăre la Dana 5...

Ziua Drapelului, sărbătorită discret la Galaţi

* Câte puţin din toate… * Vineri a fost punctată şi la Galaţi Ziua Drapelului. A trebuit să fii pe fază, cum se zice, ca să prinzi scurta ceremonie de ieri din Piaţa Tricolorului, din Grădina Publică....

În comă, pentru că i-a căzut poarta în cap

La Unitatea de Primiri Urgenţe a fost adus în comă un bărbat în vârstă de 43 de ani din Tecuci. Dr. Angel Trifan, medicul coordonator UPU-SMURD, ne-a declarat: „Pacientul prezenta un traumatism crania...

PSD a bătut PD-L cu peste 15 procente la Galaţi

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Galaţi, în urma centralizării voturilor la alegerile pentru Parlamentul European, în judeţul Galaţi, cel mai mare număr de voturi valabil exprimate a revenit Ali...

Scrutin fără incidente la Galaţi

Alegerile europarlamentare s-au încheiat la Galaţi fără nici un eveniment major, la nici una din cele 435 de secţii de votare, informează Petrica Paţilea Crângan, coordonatorul Centrului Judeţean de C...

Şoferii, mai tari decât bicicliştii şi motocicliştii

Expuşi mai mult chiar decât alţi participanţi la trafic – prin natura destul de «instabilă» a vehiculelor conduse –, bicicliştii şi motociclişti au trăit o nouă zi neagră! Joi, în Galaţi, un motocicli...