Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Eveniment

27242 articole RSS

Strivită în bătaie, la 87 de ani!

* Trăia singură de şapte ani * În câteva clipe de coşmar a fost zdrobită de lovituri * Vecinii n-au auzit nimic, deşi totul s-a întâmplat în plină zi * Femeia e la spital, în stare gravă *  O faptă ab...

Cod galben de ninsori

Dacă marţi seară nu aţi retrăit senzaţia de la mijlocul lui ianuarie, când viscolea afară, ei bine, veţi avea ocazia să vă reîmprospătaţi memoria în următoarea perioadă de timp, sau, cel puţin, aşa sp...

Biblioteca are şi librărie!

Editura „Axis libri” a Bibliotecii judeţene „V. A. Urechia” Galaţi a scos deja multe cărţi, care au ajuns în rafturile filialelor din judeţ şi al bibliotecilor din ţară. Cum ajung însă cărţile la cei ...

Dunărea: prognoză de nivel maxim!

* Siretul – staţionar, Prutul – uşoară scădere * Dunărea a crescut în ultimele 24 de ore cu 9 centimetri, aflăm dintr-un comunicat al Prefecturii. Astfel, fluviul înregistra miercuri dimineaţă la ora ...

Protestul transportatorilor, între 23 şi 25 martie

Pirateria din domeniul transporturilor rutiere, haosul legislativ existent, dar şi aplicarea cu întârziere (sau chiar deloc!) a legilor în vigoare sunt doar câteva dintre motivele care îi vor scoate î...

Ne-a părăsit Aurel Manolache

* Ultima dorinţă: „Să fiu înmormântat la Galaţi!” * Sosit marţi, la Galaţi pentru a juriza etapa zonală a Festivalului „Mamaia Copiilor”, cunoscutul compozitor Aurel Manolache a murit la spital, mierc...

„Viaţa liberă”, premiată la Viena

* Cinci participări, cinci premieri * În fiecare an, în elita europeană a ziarelor * Singurul cotidian local din ţară premiat * Două pagini întâi de excepţie * Din România au urcat pe podium "Business...

Schela şi Fundeni primesc eco-fonduri!

* Guvernul şi Consiliul Judeţului cofinanţează lucrările la platforme de gunoi * 2.425 de euro investeşte Primăria Schela într-un proiect de depoluare cu nitraţi, am aflat de la primarul comunei, Iaco...

Itinerar culinar

* Cartea lui Radu Şerban, la Londra : Luni, 29 martie, ora 18.30, la sediul din 1 Belgrave Square, în prezenta Ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Dr. Ion ...

Explicaţii neconvingătoare din partea Prefecturii

Fără să îşi propună să polemizeze la nesfârşit cu reprezentanţii Prefecturii, Societatea Jurnaliştilor Dunărea a Jos transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, un punct de vedere. Reamintim ...

Au venit permisele pentru pescari!

- De joi, 11 martie, la AJVPS Galaţi se eliberează actele pe 2010 * S-au creat facilităţi pentru obţinerea vizei pentru apele de frontieră * Au venit permisele de pescuit, asta a fost una dintre veşti...

Protest de primăvară întârziată

Aproximativ 400 de sindicalişti afiliaţi la Cartel Alfa au pichetat joi, înainte de orele prânzului, sediul Prefecturii Galaţi. Timp de aproape două ore, pe o ninsoare aprigă, sindicaliştii s-au decla...

Sindicatul păcăliţilor cu miliarde nu are membri

* „Pe când un sindicat al păgubiţilor Brânduşei Miron, patroana de agenţie imobiliară care a făcut dispărute miliarde de lei ale naivilor care vroiau să cumpere un apartament?” * Aceasta este întrebar...

Festivalul Bujorului, la Rediu

Duminică, 10 mai, la Rediu, are loc cea de-a treia ediţie a Festivalului Bujorului. Ajunsă deja o tradiţie (la „concurenţă” cu Roşcaniul), manifestarea îşi propune să promoveze tradiţiile locale şi să...

Foc în locomotiva personalului Tecuci-Galaţi

Poliţia Transporturi a fost sesizată ieri dimineaţă, prin 112, în legătură cu faptul că, în timpul staţionării în staţia CFR Iveşti, de la locomotiva trenului personal Tecuci-Galaţi iese fum. Ajungând...

Se închide şi strada Frunzei

* Perioada estimată pentru suspendarea traficului: 1 aprilie – 30 iunie * SC Apă Canal SA ne-a informat că pe data de 1 aprilie va demara lucrări de înlocuire a reţelei de distribuţie a apei potabile ...

Galaţi frumos, Galaţi urât

* Vă invităm să vedeţi ori partea plină a paharului turistic local, ori partea goală * I s-a întâmplat fiecăruia dintre noi. Cu siguranţă toţi avem rude, prieteni, cunoştinţe din alte oraşe ale ţării ...

23 martie - Ziua Mondială a Meteorologiei

* „Vremea” rămâne cea mai urmărită rubrică în întreaga lume, la TV sau la radio *  Star la tv – „Vremea” În scurt timp, de la intrarea în vigoare, pe 23 martie 1950, a Convenţiei Organizaţiei Meteorol...