Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeni care au uimit lumea - Ştefan Gheorghiu

Anul trecut, Galaţiul îi acorda titlul de Cetăţean de Onoare violonistului Ştefan Gheorghiu, distincţia venind însă prea târziu pentru maestru, care decedase cu un an înainte (17 martie 2010). Considerat maestrul şcolii româneşti de vioară, Ştefan Gheorghiu s-a născut la Galaţi, pe 23 martie 1926. A început studiul viorii la vârsta de 5 ani, cu Arthur Zelicovici, fost elev al lui Eduard Caudella. În 1934, la numai 8 ani a fost admis la Conservatorul din Bucureşti, iar trei ani mai târziu a plecat la Paris, alături de fratele său mai mic, pianistul Valentin Gheorghiu, cei doi fiind înscrişi la Conservatorul Naţional Superior de Muzică, la recomandarea lui George Enescu.

Şi-a continuat permanent studiul, în anul 1960 benficiind, în timpul unui stagiu la Moscova, şi de îndrumările lui David Oistrah. Activitatea solistică a lui Ştefan Gheorghiu a început la 7 ani, cu recitaluri în Galaţi şi Brăila, iar din 1946 a devenit solist al filarmonicii bucureştene. A câştigat, alături de fratele său, Premiul I la ediţie inaugurală a Concursului Internaţional „George Enescu”, pentru cea mai bună interpretare a Sonatei a III-a în la minor de Enescu. Pe parcursul a 40 de ani de activitate artistică, Ştefan Gheorghiu a cântat în peste 2.000 de concerte, în Europa, Asia şi America. A susţinut recitaluri în toate marile centre muzicale ale lumii şi a colaborat cu aproape toţi dirijorii importanţi ai vremii. Activitatea sa concertistică a fost dublată, din anul 1960, de una pedagogică.

A fost profesor de vioară şi de interpretare artistică la Academia de Muzică din Bucureşti, elevii săi fiind premiaţi la nenumărate competiţii internaţionale. Discipolii îl iubeau nu doar pentru profesionalism, ci şi pentru optimismul pe care-l degaja. Notorietatea de care s-a bucurat l-a propulsat în juriile a numeroase concursuri internaţionale de vioară. A ţinut şi multe cursuri de măiestrie, fiind invitat de mai toate şcolile recunoscute de pe mapamond.


N.R. Vineri, 23 martie, de la ora 18.00, la Teatrul Muzical, Valentin Gheorghiu şi soţia sa, Roxana Gheorghiu, vor susţine un concert extraordinar de pian la patru mâini, în memoria lui Ştefan Gheorghiu.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.