Gălăţeni care au uimit lumea - Ion Petrovici
Filosof, scriitor şi om politic, academician şi ministru, Ion Petrovici s-a născut la Tecuci, pe 14 iunie 1882. A urmat şcoala primară în oraşul natal, iar studiile medii la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, după care s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde i-a avut ca profesori pe Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga. În 1904 a obţinut licenţa în filosofie, iar un an mai târziu a devenit primul doctor în filosofie al unei universităţi româneşti.
Din 1905, a frecventat cursuri la universităţile din Leipzig şi Berlin, iar în noiembrie 1906 a devenit conferenţiar la Universitatea din Iaşi, unde a fost numit profesor în 1912 şi a predat timp de 34 de ani. În 1923 a fost ales decan al Facultăţii de Litere, în 1932 a fost invitat să conferenţieze la Sorbona, iar în 1935 a fost ales membru al Academiei Române.
Cel mai cunoscut filosof român în străinătate din perioada interbelică, Ion Petrovici a avut contribuţii originale prin cercetările sale de logică şi prin concepţia metafizică ce aşeza la un loc credinţa şi raţiunea. A fost colaborator constant, decenii de-a rândul, al celor mai prestigioase reviste de specialitate din Franţa şi Germania, fiind invitat în acelaşi timp să conducă lucrările mai multor congrese internaţionale.
A fost ministru al Lucrărilor Publice şi Instrucţiunii Publice în guvernele conduse de Alexandru Averescu (1921, 1926-1927), ministru al Educaţiei sub Octavian Goga (1937-1938), funcţie din care a înfiinţat la Cluj o catedră de filosofie pentru Lucian Blaga, iar ulterior a devenit ministru al Culturii sub Ion Antonescu (1941-1944), înfiinţând, în 1943, Rotonda scriitorilor din Cişmigiu.
Din păcate, în plină forţă creatoare, Ion Petrovici a căzut victimă epurărilor politice ale regimului comunist şi a stat în închisoare până în 1958, fiind apoi deportat în Bărăgan până în 1964, când vârsta nu-i mai permitea revenirea în prim-plan. A murit pe 17 februarie 1972, la Bucureşti.
O stradă şi o şcoală gimnazială din Tecuci îi poartă astăzi numele.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.