Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeni care au uimit lumea - Elena Caragiani

Prima femeie aviator din România, Elena Caragiani, s-a născut la Tecuci, pe 13 mai 1887. Fiică a unui medic de origine macedoneană, Elena a studiat Dreptul şi şi-a obţinut licenţa în Ştiinţe Juridice în anul 1913.

Îndrăgostită de avioane, a efectuat primul zbor în 1912, alături de profesorul său de echitaţie. A absolvit şcoala de pilotaj de la Bucureşti, dar cererile de a obţine brevetul i-au fost respinse de autorităţile române. Din acest motiv, a plecat în Franţa, iar doi ani mai târziu, după ce a urmat cursurile şcolii de aviaţie de la Paris, a primit brevetul, eliberat de Federaţia Aeronautică Internaţională, fiind una dintre primele zece femei pilot din lume.

Refuzată din nou în ţară, Elena Caragiani s-a angajat la un cotidian parizian, pentru care a transmis primele reportaje scrise în avion din presa mondială, de pe fronturi din Caraibe, Mexic şi America de Sud. Spiritul de aventură a determinat-o să participe la curse hipice, la vânători de tigri şi elefanţi, dar şi de balene, fiind o excelentă mânuitoare a harponului.

În 1916, după intrarea României în război, a solicitat să participe ca pilot la apărarea ţării, însă a primit încă un refuz, motivat de numărul foarte mic de avioane din ţară. A ajuns, astfel, infirmieră la Crucea Roşie, organizând un spital de campanie chiar în casa părintească din Tecuci.

După încheierea războiului, s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, stabilindu-se împreună la Paris. A profesat ca ziaristă în Franţa, SUA, Mexic, ţări din Africa şi Asia, fiind nelipsită de la toate evenimentele aeronautice importante. A pus la cale, alături de câţiva aviatori americani, o traversare a Atlanticului, performanţă care se va realiza însă de-abia un deceniu mai târziu.

Bolnavă grav de tuberculoză, a revenit la Bucureşti, unde a murit la numai 42 de ani, pe 29 martie 1929, fiind înmormântată în Cimitirul Bellu.

Pentru a-i cinsti memoria, Grupul Şcolar Industrial din Tecuci a devenit, în toamna anului 2012, Liceul Tehnologic „Elena Caragiani”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.