Gălăţeni care au uimit lumea - Ion Paulat
Şef mecanic pe o navă militară cu baza în Portul Galaţi, Ion Paulat a proiectat şi construit primul hidroavion românesc şi a realizat primul zbor cu un astfel de aparat, la Galaţi, în toamna lui 1911.
Ion Paulat s-a născut pe 1 aprilie 1873, în satul Cioara (azi Bărăganul), din judeţul Brăila. A venit de tânăr la Galaţi, unde a urmat cursurile Şcolii Comerciale. Pasionat de tehnică, s-a angajat la Atelierele Navale Fernic (viitorul şantier naval gălăţean). S-a îmbarcat, apoi, ca ofiţer mecanic, realizând mai multe inovaţii care au optimizat funcţionarea turbinelor de pe navele româneşti. Ulterior, s-a înscris la Şcoala Tehnică Navală din Savona (Italia), la absolvirea căreia a fost angajat mecanic-şef pe cargoul „Turnu Severin”.
După ce, în 1908, într-unul din voiaje, a văzut un hidroglisor şi a constatat instabilitatea acestuia la viteze mari, i-a venit ideea de a monta aripi aparatului. A realizat câteva modele, pe care le-a testat într-un tunel aerodinamic simplu. A întocmit mai multe proiecte, însă nu a primit fondurile solicitate Ministerului de Război, astfel că şi-a construit hidroavionul de-abia trei ani mai târziu, cu sprijinul industriaşului Gheorghe Fernic, patronul şantierului naval gălăţean.
Hidroavionul lui Paulat atingea o viteză maximă de 85 km/oră, fiind realizat din lemn de stejar, frasin şi ulm. Din lipsa fondurilor suficiente, Paulat a renunţat la un hidroavion bimotor şi a construit unul monomotor, cu care s-a ridicat în aer într-o demonstraţie desfăşurată pe 6 noiembrie 1911. Un an mai târziu, la un nou zbor, a suferit un accident în care a fost rănit serios, iar hidroavionul a fost distrus. Nereuşind să-şi mai repare aparatul, din cauza lipsei susţinerii financiare, Paulat s-a dedicat popularizării aeronauticii, în publicaţiile vremii.
În 1913, a refuzat să-şi vândă invenţiile Germaniei, susţinând că nu are nimic de dat pentru străini. În acelaşi timp, la Paris a apărut un volum în care invenţiile îi erau elogiate. În ţară, însă, hidroavionul şi tunelul său aerodinamic au rămas multă vreme uitate, fiind recunoscute de Academia Română de-abia pe 20 iunie 1954.
Exact o lună mai târziu, pe 20 iulie 1954, Ion Paulat a murit, la Bucureşti, în urma unui accident vascular cerebral.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.