Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeni care au uimit lumea - Vasile Canarache

Primul tur ciclist al României a fost organizat, cu 80 de ani în urmă, de ziaristul şi arheologul gălăţean Vasile Canarache, fondator, în acelaşi timp, al Acvariului din Constanţa, dar şi al mai multor muzee în Dobrogea.

Născut pe 6 februarie 1896, la Galaţi, în familia unui ceferist, Vasile Canarache a început să muncească de la vârsta de 12 ani, fiind, pe rând, vânzător de ziare, băiat de prăvălie, corector şi, ulterior, redactor la mai multe publicaţii ale vremii, printre care „Adevărul” şi „Dimineaţa”. În 1916, şi-a editat chiar propriile ziare. În această perioadă, a debutat şi ca poet, publicând un volum de versuri.

În timpul Primului Război Mondial a fost înrolat într-un regiment de artilerie şi a luptat la Mărăşeşti şi la Nămoloasa. După război, şi-a reluat activitatea de jurnalist, fiind redactor la câteva publicaţii şi, apoi, director al ziarului „Tempo”. În 1924, a organizat, la Bucureşti, primul congres şi prima expoziţie mondială de numismatică şi arheologie.

În 1934, s-a ocupat de organizarea primului tur ciclist al României, din postura de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1932-1944.

Din 1949, a fost cercetător la Institutul de Arheologie al Academiei, iar, din 1957, director al Muzeului de Arheologie din Constanţa. În timp, a pus bazele Acvariului, Muzeului de Artă Plastică, Edificiului cu Mozaic Roman şi Parcului Arheologic din Constanţa, precum şi ale Muzeului Callatis din Mangalia.

A contribuit la descoperirea şi punerea în valoare a numeroase monumente istorice de pe teritoriul Dobrogei (printre care Băile publice de la Tomis), având, în acelaşi timp, şi o intensă activitate publicistică. A iniţiat şi condus revista de istorie şi arheologie „Pontica”. Dincolo de săpăturile de la Tomis, Histria, Callatis sau Adamclisi, a făcut cercetări arheologice în Egipt, Grecia şi Bulgaria, iar multe din scrierile sale au fost publicate în reviste specializate din străinătate.

Vasile Canarache a murit pe 4 august 1969, la Constanţa, oraş în care o stradă îi poartă astăzi numele.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.