Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeni care au uimit lumea - Vasile Pârvan

Considerat părintele şcolii româneşti de arheologie, istoricul Vasile Pârvan s-a născut pe 28 septembrie 1882, în satul Perchiu, din fostul judeţ Tecuci (azi, în Bacău).

Fiu de învăţător, şi-a dorit să-i urmeze la catedră tatălui său, astfel că, după ce a absolvit şcoala elementară la Bereşti şi Bârlad, s-a înscris la Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti, unde l-a avut profesor pe Nicolae Iorga. În 1905, a plecat în Germania, unde a studiat la Jena, Berlin şi Breslau, optând pentru o specializare în istorie antică şi susţinându-şi doctoratul.

În 1909, după revenirea în ţară, a fost o vreme profesor la Iaşi, după care a devenit suplinitor la catedra de istorie veche a universităţii bucureştene, poziţie din care şi-a început studiile aprofundate asupra istoriei şi limbii române.

A realizat primul plan de cercetare arheologică la nivel naţional, fiind considerat astfel întemeietorul şcolii româneşti de arheologie. A organizat numeroase şantiere, a descoperit cetatea Histria (în 1913) şi a coordonat activitatea la Callatis, Adamclisi, în munţii Orăştiei şi în multe alte aşezări neolitice sau dacice, printre care şi cele de la Poiana sau Tirighina-Barboşi. Castrului de la Poiana i-a dedicat chiar o lucrare, publicată în 1913, în care sunt amintite şi descoperirile de la Şendreni, Barboşi şi de pe valea Siretului.

În urma săpăturilor efectuate timp de peste un deceniu, Vasile Pârvan a elaborat „Getica”, lucrare monumentală apărută în 1926, care aduce în prim-plan rolul politic şi cultural pe care l-au jucat geto-dacii în lumea antică.

În 1913 a fost ales membru al Academiei Române, din 1921 fiind vicepreşedinte şi secretar general al instituţiei. A fondat sau condus Institutul de studii sud-est europene, Muzeul Naţional de Antichităţi şi Şcoala română din Roma, a fost membru al mai multor organisme ştiinţifice internaţionale, la Berlin şi Roma.

Pasionat de munca pe şantier, Pârvan a neglijat apendicita de care suferea şi a ajuns pe masa de operaţie mult prea târziu, medicii nemaiputându-l salva. A încetat din viaţă la Bucureşti, pe 26 iunie 1927, la numai 45 de ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.