Gălăţean DROGAT, prins la volanul maşinii
Un bărbat de 43 de ani este cercetat penal, după ce maşina pe care o conducea a fost oprită în trafic, pe strada Tecuci. Un echipaj al Secţiei 4 Poliţie, aflat în misiune de patrulare, a observat că autoturimsul se depasa sinuos, motiv pentru care i-au făcut semn şoferului să tragă pe dreapta. Omul s-a conformat, numai că poliţiştii nu au putut să se înţeleagă cu el. Bănuiala că şoferul ar fi consumat alcool le-a fost spulberată, pentru că verificarea cu etilotestul nu a indicat nimic care să îl incrimineze în acest sens. "În schimb, acesta a declarat verbal că a consumat substanțe cu efect halucinogen, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării de probe biologice şi determinării prezenţei în organism a substanţelor psihotrope", precizează cms. Gabrtiela Costin, purtătorul de cuvât al IPJ Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.