Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE | Tânăr împuşcat la o partidă de vânătoare

UPDATE | Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost împuşcat în abdomen chiar de tatăl lui. Tânărul, din localitatea Corcioveni, comuna Brăhăşeşti, era în curtea casei când a avut a avut loc incidentul. „Tatăl victimei avea permis de port armă şi este vânător. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că tânărul şi tatăl său, în vârstă de 48 de ani, se aflau în spatele casei în care locuiesc şi bărbatul a vrut să împuşte o vulpe folosind o puşcă de vânătoare de calibru 16 milimetri cu alice”, ne-a precizat Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

La faţa locului a ajuns imediat un echipaj al ambulanţei, care l-a transportat pe rănit până al Tecuci, de unde a fost preluat de elicopterul SMURD. „Este un pacient cu o plagă împuşcată la nivelul peretelui abdominal inferior. Alicea a rămas în interior. Pacientul a povestit că era la vânătoare cu tatăl său o alice a lovit trunchiul unui copac după care a ricoşat, oprindu-se în abdomenul lui”, Emilia Gheorghievici, medic SMURD Galaţi.

Tânărul a fost adus la spitalul din Galaţi, fiind în stare stabilă, iar tatăl lui s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept, braconaj cinegetic şi vătămare corporală din culpă.


Intervenţie de urgenţă a elicopterului SMURD în comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi. Echipajul medical a fost solicitat pentru un tânăr de 19 ani, care are o plagă împuşcată. Se pare că acesta ar fi fost împuşcat accidental, la o partidă de vânătoare. Din primele informaţii, tânărul se afla la vânătoare de vulpi, alături de tatăl său. Tânărul va fi transportat la Spitalul de Urgenţă.

Vom reveni cu amănunte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.