Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tată şi fiu, cercetaţi pentru INFRACȚIUNI la regimul circulaţiei

În Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, ucraineanul K.Y., în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autovehicul şi o remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina. Acesta era însoţit de tatăl său, cetăţeanul ucrainean K.S., în vârstă de 53 de ani, şoferul de drept al autocamionului.

„La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că tânărul este posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoriile B şi C, iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară şi categoria CE”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

Cu privire la cele constatate, K.S. a declarat că, deşi ştia că permisul de conducere deţinut de fiul său nu îi dădea dreptul a conduce, el i-a încredinţat totuşi ansamblul de vehicule de pe pista de aşteptare până în dreptul cabinei de control pentru trecerea frontierei, considerând că acest fapt nu ar constitui o problemă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul, în cazul lui K.Y., respectiv încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul în cazul lui K.S..

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.