Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poliţist cercetat după ce a luat mită de la un deţinut

Un poliţist din cadrul IPJ Galaţi a fost plasat sub control judiciar, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită. Flagrantul a fost organizat de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. „Agentul de poliţie a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la o persoană, suma de 500 de euro, cu scopul de a-şi trafica influenţa pe lângă angajaţii unei unităţi penitenciare, în vederea introducerii unui telefon mobil şi a unei cartele SIM în incinta acesteia”, se arată într-un comunicat al DGA.
Conform sursei citate, agentul de poliţie a solicitat şi primit suma de 1.500 de euro de la un martor denunţător aflat în stare de arest preventiv, cu scopul de a introduce în interiorul instituţiei două telefoane mobile şi două cartele SIM. Ulterior, martorul denunţător a fost transferat într-o unitate de detenţie şi, cu ocazia discuţiilor purtate, agentul de poliţie i-a promis introducerea unui telefon mobil în incintă, contra unei sume de bani neprecizată la acel moment, situaţie care a condus la organizarea flagrantului.
Anchetatorii îl cercetează acum pe poliţist pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi trafic de influenţă, acesta fiind plasat sub control judiciar. Pentru activitatea de prindere în flagrant, s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul D.O.S. - Brigada de Operaţiuni Speciale Galaţi şi I.P.J. Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.