Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum să citim Constituţia

Mi se pare de bun simţ să te uiţi într-o carte când nu eşti sigur de ceva. În noianul de păreri şi opinii privind evenimentele care ne-au aruncat deja în haos, mi se pare normal să încerci, pentru liniştea ta, că la altceva nu ajută, să te lămureşti singur despre ce este vorba. Vă propun, fără ură şi fără părtinire, lectura simplă a unor definiţii din DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române) şi a mult discutatului articol 103 din Constituţia României.

Termenul desemnare este explicat în Dex drept: „A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfăşurarea unei activităţi, pentru ocuparea unei demnităţi sau a unei funcţii.”
Articolul 103 din Constituţia României sună astfel: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”

Să ducem şi mai departe căutările. Ce înseamnă a consulta: „Acţiunea de a (se) consulta şi rezultatul ei; solicitare a unui aviz, ascultare a unei păreri; întrebare, cercetare.”

Aceşti trei paşi – de la desemnare la articolul din Constituţie şi de la acesta la consultare – nu pot fi făcuţi separat.  Nu poţi, constituţional, să desemnezi fără să consulţi majoritatea, pentru că aşa spune legea, după cum nu poţi consulta fără să ţii seama de rezultatul consultării, pentru că altfel termenul n-ar mai avea acoperire.

Ăsta e modul în care se pot înţelege, la nivel de bun simţ, lucrurile. Modul în care, din toate părţile, ni se aruncă praf în ochi, e consecinţa faptului că lucrăm mereu cu jumătăţi de măsură şi, pentru a judeca ce auzim şi vedem, nu ne folosim propriul cap.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
KN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.