Greu, dar promiţător, încep să se mişte lucrurile spre normal. Bărbat reţinut pentru violenţă în familie
Greu, dar promiţător, încep să se mişte lucrurile spre normal în privinţa amendării actelor de violenţă domestică, cazuri "rezolvate" de cele mai multe ori prin nedepunerea de plângeri penale de către victime, ori retragerea reclamaţiilor înainte ca agresorii să suporte consecinţele.
Un localnic în vârstă de 62 de ani din Tuluceşti a ajuns să fie reţinut după ce, beat fiind, şi-a atacat nepoata în vârstă de 40 de ani cu un cuţit, provocându-i mai multe leziuni la nivelul toracelui. Femeia nu s-a rezumat la a merge la medic, pentru a-i fi oblojite rănile, ci a cerut opinia specialiştilor legişti, care au stabilit că, pentru vindecare, are nevoie de cel puţin opt zile de îngrijiri medicale. Pasul următor, l-a reclamat la poliţie pe unchiul agresor, care a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Bărbatul urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, iar, dacă va fi găsit vinovat, riscă aproape trei ani de puşcărie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.