Aproape 5.000 de AMENZI aplicate în primele trei luni ale anului
În urma activităţilor desfăşurate pe primul trimestru al anului 2018, poliţiştii locali gălăţeni au aplicat un număr de 6.452 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 942.940 de lei, fiind constatate şi 72 de fapte cu caracter penal. Tot în perioada analizată, oamenii legii au efectuat 198 de acţiuni, peste 4.000 de patrulări şi în jur de 1.400 de controale. În cele trei luni de activitate la Poliţia Locală Galaţi au fost înregistrate 1.052 de petiţii şi sesizări, dintre acestea 993 fiind soluţionate, iar restul se află în lucru.
Din totalul de 6.452 de amenzi aplicate, 1.852 sancţiuni contravenţionale au fost date de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră. Valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii locali de la serviciul Rutier în primele trei luni ale acestui an se ridică la 428.070 de lei.
"În cadrul acţiunilor derulate în baza Planului de măsuri pentru disciplinarea conducătorilor auto şi a pietonilor, care a debutat la începutul lunii martie, în cooperare cu Biroul Rutier Galaţi, poliţiştii locali de la Serviciul Siguranţă Rutieră au aplicat un număr de 183 de sancţiuni în sumă de 49.300 de lei", ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi .





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.