Accident grav în apropiere de Galați. O femeie a murit
Tragicul eveniment s-a produs pe DJ 251, în zona cu sonde, între localitățile Slobozia Conachi și Schela. Potrivit datelor făcute publice la această oră de anchetatori, un șofer în vârstă de 69 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 251, ar fi pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autoturism, care circula regulamentar, spre Galați. Șoferul aflat la volanul celei de-a doua mașini, un bărbat de 37 de ani nu a mai putut evita impactul. Mașina condusă de șoferul de 69 de ani a ieșit în afara carosabilului, impactul, deosebit de violent, fiindu-i fatal soției acestuia în vârstă de 66 de ani, aflată pe bancheta din spate. Fiica acestora, în vârstă de 44 de ani, a fost și ea rănită. Pentru salvarea răniților, au intervenit două ambulanțe ale SMURD și autospeciala de la Descarcerare. Femeia rănită a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.