ANI versus Radu Mazăre
Dosarul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre (FOTO), contestă un document emis de Agenţia Naţională pentru Integritate, potrivit căruia edilul s-ar afla în situaţie de incompatibilitate, întârzie să ajungă la Galaţi.
Deşi informaţia că acest proces va fi judecat de către Curtea de Apel Galaţi a apărut încă de la sfârşitul lunii trecute, până în acest moment, potrivit reprezentanţilor instanţei gălăţene, dosarul nu a fost înregistrat pe rolul instanţei.
Radu Mazăre a ajuns să fie cercetat de către ANI în ceea ce priveşte o anumită stare de incompatibilitate, după ce au apărut informaţii potrivit cărora, în anul 2003, timp de şase luni, a deţinut concomitent funcţia de primar al municipiului Constanţa, dar şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale.
Ca răspuns la aceste acuzaţii, Mazăre a susţinut că este vorba despre o eroare făcută de către Registrul Comerţului şi că nu poate fi acuzat de acest lucru.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.