Cinci maşini, avariate într-un carambol
Mai multe maşini s-au ciocnit ca popicele într-o parcare din Mazepa I, marţi dimineaţă, 18 decembrie 2018, în urma ninsorii care a acoperit carosabilului cu un strat de zăpadă suficient de gros astfel încât orice manevră neinspirată să devină riscantă.
Ghinionistul a fost un şofer de 45 de ani, care, circulâd pe strada Alexandru Lăpuşneanu, îngustă şi mărginită de maşini parcate pe ambele părţi, a vrut să evite un posibil impact cu o maşină care venea din sens opus. A tras de volan, dar roţile maşinii au alunecat şi aceasta a lovit autoturismul care venea din sens opus. Acesta a fost proiectat într-o altă maşină, parcată pe partea stângă, pe care a proiectat-o mai apoi în alte două autoturisme, staţionate.
Poliţiştii au consemnat că niciunul dintre şoferii implicaţi nu consumase alcool şi că nicio persoană nu a fost rănită în urma coliziunii. Totuşi, l-au amendat pe şoferul de 45 de ani, pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.