Afaceri de sezon, ratate la colț de stradă. Mii de pocnitori și petarde au fost confiscate în prag de An Nou
Gălățenii doritori să cumpere pe ultima sută de metri petarde și pocnitori cu care să întâmpine Anul Nou au rămas fără două surse de aprovizionare după ce, în cursul dimineții de duminică, două puncte clandestine de aprovizionare au fost destructurate de polițiștii de la Arme.
Un prim flagrant a fost făcut pe strada Dornei, protagoniști fiind doi tineri cu vârste de 21 și 22 ani, din Galați, care dintr-un autoturism intenționau să vândă următoarele articole pirotehnice pentru care nu posedau documente de proveniență: 1116 petarde, categoriile F1 și F3, 28 baterii artificii, categoriile F2 și F3 și 20 bucăți emițător de sunet, categoria F1.
O oră mai târziu, a fost depistat, în parcarea de la stadionul Dunărea, un alt tânăr de 26 ani, din municipiul Brăila, de la care au fost ridicate cinci baterii de artificii, categoriile F2 și F3, zece candele romane, categoria F2 și o sută de artificii de brad. Nici acesta nu a putut prezenta documentele de proveniență și autorizația de comercializare pentru respectivele articole pirotehnice. În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.