Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Avocatul Teodorescu judecat pentru trafic de influenţă

* În cauză, a fost trimisă în judecată şi Ionica Aurelia Blănaru *

De la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi a plecat luni spre instanţa de judecată dosarul cauzei în care este implicat Sever Teodorescu, avocat în Baroul de Avocaţi Bucureşti.

Acesta, conform procurorilor de caz, în perioada mai-noiembrie 2009, a pretins sume de bani de la martora denunţătoare Georgeta Crăiţă pentru a interveni pe lângă judecători de la Curtea de Apel Galaţi, care soluţionau dosarul în care martora denunţătoare are calitatea de inculpat, în scopul obţinerii eliberării sale din Penitenciarul Galaţi.

Avocatul a acceptat promisiunea oferirii sumei  de 30.000 euro transmisă prin intermediul învinuitei Ionica Aurelia Blănaru, în scopul menţionat anterior şi a şi primit două tranşe  (1.000 şi 2.150 lei), echivalentul a 500 de euro.

Avocatul Sever Teodorescu este acuzat acum de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În acelaşi timp, Ionica Aurelia Blănaru, învinuită în dosar, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
ŞD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.