Peşte moldovenesc confiscat pe Calea Prutului
Peştele proaspăt adus de peste Prut are în continuare mare căutare printre gălăţeni, dovadă că moldovenii ignoră interdicţiile de a comercializa această marfă şi o aduc pentru a face faţă cererii. În decurs de câteva ore, duminică dimineaţă, două maşini care transportau în total peste 70 de kilograme de peşte din diverse specii au fost identificate în apropierea pieţei de pe Calea Prutului. Cea mai mare cantitate, de 52 de kilograme, a fost găsită de poliţişti în autoturismul în care se aflau două basarabence, de 43 şi respectiv 49 de ani. Întreaga cantitate de caras, chefal, ştiucă şi crap, care urma a fi vândută în zona comercială, a fost confiscată, la fel ca şi alte 20 de kilograme de crap, găsite ulterior în maşina unei moldovence de 42 de ani. În ambele cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale pentru deţinere, transport sau comercializare fără forme legale a peştelui.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.