Maşină furată din Spania, depistată la Galaţi
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român C.N.O., în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila, conducând un autovehicul marca Opel Astra, înmatriculat în România.
Oamenii legii au efectuat verificări suplimentare, deoarece au avut suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, în urma cărora au constatat că acesta figurează ca fiind declarat furat din Spania.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în cauză de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 5.300 de euro şi nu ştia că acesta se află în atenţia autorităţilor ca fiind furat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 25.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.