Şoferie în stil englezesc pe un bulevard din Galaţi (VIDEO)
O amendă usturătoare şi reţinerea permisului de conducere, asta riscă un şofer suprins marţi, 2 aprilie 2019, în apropiere de ieşirea din Galaţi, în timp ce conducea pe contrasens!
Autoturismul care se deplasa nonşalant printre vehiculele de toate felurile aflate în trafic la orele dimineţii pe Bulevardul Galaţi, spre ieşirea către Brăila, a fost surprins în imagini de un gălăţean care locuieşte la unul dintre blocurile din zonă. Imaginile au fost postate pe siteurile de specialitate, poliţiştii autosesizându-se şi demarând verificări pentru identificarea maşinii şi implicit a şoferului.
"În cazul în care va fi depistat, conducătorul auto va fi sancţionat cu o amendă în valoare de 870 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Oamneii legii speră ca autoturismul, mergând pe contrasens, să fi fost surprins şi de camerele de supraveghere amplasate la intrarea în oraş, imaginile acestea fiind extrem de importante pentru identificarea maşinii şi probarea contravenţiei.
{youtube}4I3W6ww47ZQ{/youtube}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.