Bunicuţe prinse cu arme ilegale
Două femei din judeţul Galaţi, aflate la vârste care le conferă pe deplin statutul de bunici, au intrat în atenţia poliţiştilor ca deţinătoare ilegale de armament, motiv pentru care sunt anchetate penal. La domiciliul celor două, o femeie de 64 de ani, din Brăhăşeşti, şi una de 67 de ani, din Ţepu, poliţiştii de la Arme au găsit două puşti letale de vânătoare, de calibrul 12. Oamenii legii au stabilit că proprietarele nu deţineau autorizaţiile necesare pentru asfel de armament, motiv pentru care le-au acuzat, oficial, de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Grupului celor două bunicuţe li s-a alăturat, în aceeaşi zi, şi un bunic, de 78 de ani, din Iveşti, în casa căruia aceeaşi poliţişti au găsit o armă de tir sportiv cu aer comprimat, pentru care acesta, de asemenea, nu deţinea autorizaţie. Bătrânul va ajunge şi el în faţa anchetatorilor şi riscă o pedeapsă penală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.