Ambiţia şi curiozitatea i-au adus un dosar penal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Galaţi, în timpul executării atribuţiilor specifice în zona de responsabilitate, au depistat şi reţinut, în dreptul podului de peste râul Prut, pe teritoriul României, un bărbat care nu-şi justifica prezenţa în zonă. Bărbatul avea hainele ude, emana o puternică halenă alcoolică şi nu avea documente de identitate asupra sa, fapt pentru care a fost condus la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi - rutier în vederea stabilirii identităţii.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că acesta este cetăţean din Republica Moldova, se numeşte B.I. şi are 43 de ani. La audieri, moldoveanul le-a spus poliţiştilor de frontieră că a vrut să vadă dacă poate înota de pe un mal pe altul al râului Prut.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrarea în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin, în baza acordului de readmisie încheiat între C.E. şi Republica Moldova, pentru continuarea cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.