Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accident de circulație pe strada Domnească. O persoană a rămas încarcerată

Grav accident de circulație, duminică noapte, la intersecția străzii Domnească cu strada Radu Negru. În incident, au fost implicate două mașini, una dintre ele ajungând pe trotuar. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat de urgență o ambulanță SMURD și două autospeciale din cadrul ISU Galați.

Conform reprezentanților ISU Galați, la fața locului a fost găsită o persoană încercerată, fiind nevoie de echipa de la descarcerare pentru extragerea victimei.

”După extragerea victimei încarcerate, aceasta a fost predată cadrelor medicale de pe ambulanța SMURD, pentru că prezenta un posibil traumatism toracic și escoriații în zona feței. Ulterior, victima a fost transportată de urgență la Spitalul de Urgență „Sf. Andrei” din Galați pentru consult și tratament de specialitate”, ne-a explicat Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

La fața locului, a ajuns și un echipaj de la Poliția Rutieră, oamenii legii urmând să stabilească împrejurările exacte în care a avut loc accidentul. În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească care dintre șoferi este vinovat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.