Recoltă de şoferi beţi în judeţ
Circulaţia pe drumurile judeţene şi comunale este o veritabilă ruletă rusească sub aspectul siguranţei pe care o oferă, în trafic, conducătorii auto. În numai câteva ore, în diferite puncte ale judeţului, poliţiştii au depistat în trafic patru conducători auto care au combinat nefericit alcoolul şi volanul. Cu vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani, şoferii au fost traşi pe dreapta la Pechea, Mihail Kogălniceanu, Bereşti şi Fârţăneşti, unii la primele ore ale dimineţii, alţii târziu, în noapte. Toţi au avut un numitor comun şi anume valori ale alcoolemiilor cuprinse între 0,52 şi 0,97 la mie în aerul expirat, adică peste limitele admise pentru o simplă contravenţie. Drumurile şoferilor beţi s-au terminat la spital, unde au fost escortaţi pentru probe biologice. Ei sunt cercetaţi penal şi vor rămâne, pentru o vreme, pietoni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.