Cinci maşini, incendiate de un piroman
Cinci maşini au fost distruse de un piroman în Micro 21. S-a întâmplat luni dimineaţă, în jurul orei 3,00. Alarma a fost dată de o persoană care a văzut că un autoturism a fost cuprins de flăcări. La faţa locului au fost trimis un echipaj al ISU, iar în momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului s-a constat faptul că în parcarea din faţa unui bloc ard două autoturisme. În timp ce pompierii încercau să lichideze incendiile, în parcarea din spatele blocului alte trei maşini erau cuprinse de flăcări. La faţa locului a mai fost solicitat încă o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
„S-a intervenit cu două autospeciale. În total au ars cinci autoturisme – două marca Mercedes, un Audi, un Renault şi o Dacia Sandero. Paguba totală se ridică la peste 220.000 de lei. Au fost salvate bunuri, maşinile parcate în jur, în valoare de 250.000 de lei. În urma cercetărilor s-a stabilit că cele cinci autoturisme au fost incendiate intenţionat”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
În urma stabilirii cauzei producerii incendiilor, cazul a fost predat poliţiştilor gălăţeni. Oamenii legii fac acum cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, în vederea identificării persoanei care a dat foc maşinilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.