Amendat pentru că vindea carne expirată
În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în Galaţi, pe strada Nae Leonard, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au constatat că în locaţia respectivă se desfăşoară activitate de alimentaţie publică, respectiv restaurant, fără autorizaţie.
De asemenea, în urma verificărilor în spaţiul de depozitare (frigider), au fost găsite produse alimentare (carne de porc şi de pui) şi lămâi parţial mucegăite, produse pentru care nu s-a putut determina termenul de valabilitate.
Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, cu o amendă în valoare de 15.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, pentru punerea la vânzare de produse cu termenul de valabilitate expirat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.