Informaţii notariale - Contractul de întreţinere
Deşi am mai scris pe acest subiect, mai mulţi cititori ne-au rugat să revenim asupra discuţiei legate de contractul de întreţinere şi ce implicaţii legale are un astfel de contract. Domnul notar George Schin ne-a oferit informaţiile necesare.
Contractul de întreţinere este contractul în temeiul căruia o persoană, denumită întreţinător, se obligă faţă de o altă persoană, denumită întreţinut, să-i asigure toate cele necesare traiului (întreţinere) pe tot timpul vieţii, iar la moartea acesteia să o înmormânteze după datină, în schimbul unui bun (imobil sau mobil) sau chiar cu titlu gratuit.
În ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de întreţinere, aceasta trebuie luată într-un sens foarte larg, cuprinzând: procurarea şi prepararea hranei, asigurarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte, asigurarea lenjeriei (de pat şi de corp), a medicamentelor şi îngrijirilor medicale, efectuarea curăţeniei, plata consumului de electricitate, apă, canal, combustibil etc.
Contractul de întreţinere fiind un contract bilateral, creditorul (întreţinutul) căruia nu i se acordă întreţinerea poate să ceară rezoluţiunea în temeiul art. 1020-1021 Cod civil, iar în cazul unui litigiu ce are ca obiect rezoluţiunea contractului, instanţa este cea care trebuie să stabilească dacă debitorul (întreţinătorul) şi-a executat obligaţia de întreţinere în toată complexitatea ei, raportat la conţinutul obligaţiei şi nu la starea debitorului sau creditorului.
Debitorul este obligat la executare, chiar şi atunci când creditorul are mijloace de întreţinere şi starea sănătăţii i-ar permite efectuarea unor treburi gospodăreşti.
Fiind un contract încheiat atât în favoarea persoanei întreţinătorului, cât şi a întreţinutului, obligaţia de întreţinere este strict personală şi netransmisibilă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.