RECORD | Înarmat fără drept, timp de 15 ani
Un gălăţean de 38 de ani a reuşit performanţa de atinge un record în materie de deţinere ilegală de armament. Bărbatul nu a intrat, oficial, în atenţia poliţiştilor specializaţi în controlul regimului armelor şi muniţiilor vreme de 15 ani, timp în care a deţinut un pistol cu aer comprimat, achiziţionat simplu, în baza actului de identitate. Poliţiştii au stabilit abia acum că bărbatul cumpărase pistolul, de calibru 4,5 milimetri, în 2004, de la un magazin specializat şi, până în 2019, nu a făcut demersurile necesare pentru obţinerea avizelor de deţinere şi folosire a acestuia. Ca urmare a constatării, poliţiştii au fost nevoiţi să îi deschidă acestuia un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi să îi reţină pistolul până la clarificarea situaţiei juridice.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.