Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nuntă rămasă fără băutură

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Galaţi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DE 87, un autoturism marca Renault, înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul G.V., din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit 28 de sticle şi patru cutii care conţineau 39 de litri de băuturi alcoolice.
Tânărul a declarat că a achiziţionat bunurile pentru a le transporta în Bulgaria, cu scopul de a fi folosite în cadrul unei petreceri festive (nuntă).
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a întregii cantităţi de alcool, în valoare totală de 1.200 de lei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.