Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Doi poliţişti de frontieră sunt anchetaţi pentru contrabandă

Doi poliţişti de frontieră de la sectorul Oancea au fost luaţi în vizor de anchetatori într-un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Astfel, marţi dimineaţă, 17 decembrie 2019, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au efectuat 3 din cele 13 percheziţii domiciliare realizate în cadrul dosarului penal, Totodată, oamenii legii au pus în aplicare şi opt mandate de aducere.

Conform unui comunicat de presă al DGA Galaţi, cele trei percheziţii au vizat adresele de domiciliu a celor doi agenţi de poliţie de frontieră, precum şi biroul acestora din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea.

„În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe sume de bani, precum şi bunuri ce se presupune a fi provenite din săvârşirea infracţiunii de contrabandă (în principal, produse accizabile – ţigări)”, se arată în comunicat.

Activitatea a fost desfăşurată cu sprijinul tehnic al D.O.S. – S.O.S. Galaţi, beneficiind totodată de sprijinul lucrătorilor din cadrul I.P.J. Galaţi – Serviciul de Acţiuni Speciale şi Serviciul Criminalistic.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.