Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cantitatea de cocaină confiscată, de cinci ori mai mare

Cantitatea de cocaină confiscată la nivelul anului 2019 a fost mai mare de aproape cinci ori mai mare decât în 2017, capturile înregistrând un trend ascendent, potrivit Raportului naţional privind situaţia drogurilor, publicat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
"Cantitatea confiscată înregistrează o creştere semnificativă (de la 7,286 kg în 2017 la 34,615 kg în 2019). Astfel, 95,12 la sută (32,829 kg) din cantitatea totală de cocaină confiscată provine din 23 capturi semnificative, din care 19 capturi (28,342 kg) au avut ca ţară de destinaţie România, restul de 1,785 kg fiind rezultatul a 338 de capturi", se arată în documentul citat.
Conform celor mai recente date furnizate de ANA, 0,7 la sută din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani a experimentat consumul de cocaină/crack, 0,2 la sută dintre respondenţi au declarat consum recent de cocaină/crack, iar 0,1 la sută au menţionat că au consumat şi în ultima lună. "Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de cocaină/crack, a fost 18 ani, iar cea mai mare, 34 ani. 42,3 la sută dintre respondenţi au debutat în consumul de cocaină/crack la vârste cuprinse între 20 şi 24 ani,  iar 32,2 la sută au început acest tip de consum între 25 şi 29 ani", potrivit sursei menţionate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.