Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Baroul „Bota”, reîncărcat

Scandalul barourilor paralele a fost reactivat. Mai multe sentinţe favorabile date de diverse instanţe din ţară l-au determinat pe Pompiliu Bota (FOTO), părintele noilor barouri, să iasă din nou la înaintare şi să reclame faptul că adevăraţii avocaţi se află în structurile create de către el, şi nu în cele clasice.

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc miercuri la Casa de Cultură a Sindicatelor, Bota a formulat o scurtă istorie a aventurilor legale care fac referire la baroul paralel şi a precizat că vechile structuri sunt recunoscute doar în virtutea unor obişnuinţe şi nu beneficiază de niciun act legal de constituire care să fie valabil.

Acesta a continuat spunând că, încet-încet, cei 3000 de avocaţi din întreaga ţara din structurile paralele au început să activeze. Mai mult decât atât, dosarele în care Bota şi avocaţii săi erau acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni au primit NUP.

„Am peste 70 de dosare terminate cu neînceperea urmăririi penale. De fapt, mă aflu astăzi aici, la Galaţi, pentru că am fost invitat la Parchet. M-am prezentat însoţit de un avocat din baroul Bota. Este dreptul meu la apărare, drept care nu îmi poate fi negat”, a susţinut controversatul Pompiliu Bota.

Pentru că acesta a atacat în termeni duri atât unii procurori, cât şi reprezentanţi ai Baroului Galaţi, am luat legătura telefonic cu Mircea Breahnă, decanul Baroului Galaţi. Acesta a susţinut că singura structură legală şi recunoscută este cea clasică şi că justiţia va clarifica acest lucru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.