Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce servicii oferă Camera Notarilor Publici Galaţi

Camera Notarilor Publici Galaţi a luat toate măsurile impuse de contextul epidemiologic actual şi îi aşteaptă pe gălăţeni la sediul din strada Eroilor nr. 11 (vizavi de Facultatea de Medicină şi sediul Enel), unde este program zilnic, în intervalul orar 9,00 - 16,00. Pentru a afla care sunt serviciile oferite gălăţenilor la Camera Notarilor Publici, am apelat la preşedintele instituţiei, Bogdan Ciucă, care ne-a oferit o listă cu cele mai importante servicii. Astfel, gălăţenii se pot adresa Camerei pentru servicii de apostilă şi supralegalizare, dar şi pentru a obţine copii de pe documentele aflate în arhiva vechiului notariat de stat sau copii de pe documentele aflate în arhiva notarilor publici care şi-au încheiat activitatea. Tot aici se poate verifica dacă moştenirea unei persoane, cu ultim domiciliu în raza de competenţă a Camerei Notarilor Publici Galaţi, a fost sau nu dezbătută, iar creditorii pot solicita menţionarea unei creanţe pretinse, în scopul înştiinţării notarului care dezbate moştenirea, pentru introducerea în masa succesorală a obligaţiilor de plată. Bogdan Ciucă ne-a explicat că gălăţenii pot obţine de la Cameră şi informaţii privind adresa birourilor notariale, programul de lucru al acestora, dar şi lista traducătorilor autorizaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.